RURIS - conferinta de presa ZF

RURIS - Trup si suflet romanesc
Conferinta de presa
Bucuresti, 20 octombrie 2011
-------------------------------------------------------------------------- 

Un producător de utilaje vede afaceri în creştere cu 60%

21 oct 2011 Autor: Andreea Neferu
Producătorul de motoutilaje agricole Ruris din Craiova, deţinut de omul de afaceri Cătălin Stroe, estimează pentru anul 2011 o cifră de afaceri de 5 milioane de euro, în creştere cu circa două treimi faţă de anul anterior, pe fondul extinderii reţelei de distribuţie şi a strategiei de marketing şi vânzări.
"În primele nouă luni am avut deja o creştere de 44%, până la 3,6 milioane de euro şi estimăm că în lunile următoare vom ajunge la 5 mil. euro", a declarat Stroe, care este directorul general al companiei.
Firma, înfiinţată în urmă cu 18 ani, deţine la Craiova un laborator de cercetare-dezvoltare, unde proiectează mo­toutilajele, iar componentele sunt aduse de la furnizori internaţionali, fiind asamblate în România. Anul acesta com­pania a investit 500.000 de euro în matriţe pentru pro­duc­ţia unei noi game de pro­duse, care va demara începând din 2012.
În prezent, cel mai bine vân­dute produse sunt moto­co­sitorile şi motocoasele, care ge­ne­rează 35% din vânzări, ur­mate de motocultoare (30%), motofierăstraie (15%) şi piese de schimb şi alte echi­pa­mente (20%). 52% din produse sunt vân­dute în prezent în cele 14 ma­gazine proprii şi de către cei 100 de dealeri, restul fiind co­mer­cializate în reţelele do-it-yourself Baumax, Horn­bach şi De­deman. "Pe viitor ne dorim ca 30% din vânzări să vină din do-it-yourself, iar restul din magazine specializate şi proprii", a spus Stroe, care a adăugat că 97% din clienţi sunt persoane fizice. Cel mai ieftin produs este un motofierăstrău de 799 de lei (circa 190 de euro), în timp ce echipamentul cel mai scump este un motocultor de 5.900 de lei (aproximativ 1.400 de euro).
Stroe estimează piaţa locală de motoutilaje agricole la circa 60 mil. euro în 2011, în creştere cu circa 10% pe fondul creşterii volumului de produse no-name şi low-cost comer­cializate în piaţă. "Piaţa este fragmentată, sunt noi jucători care intră tot timpul, însă există un potenţial ridicat pe termen mediu şi lung datorită «primitivismului» agricol. În România încă se practică agricultura de subzistenţă."

www.ruris.ro
www.ruris.ro